Un nou incident pe calea ferată. O locomotivă a luat foc
Last Updated on mai 22, 2023 by Erceanu Ileana
Locomotiva unui tren de marfă a luat foc, în această dimineața, pe calea ferată. CFR SA spune că a fost o degajare de fum, iar implicațiile asupra circulației au fost minime. Un tren Regio a staționat 9 minute.
Incendiul a avut loc în comuna Tărtășești, în județul Dâmbovița.
La fața locului au intervenit pompierii de la Garda Răcari cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, Detașamentul Titu cu o autospecială de stingere și o autospecială pentru descarcerare. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta în camera motoarelor.
„Pompierii au reușit să localizeze rapid focul și acționează pentru a-l stinge complet. Din fericire, nu au fost raportate victime”, a precizat ISU Dâmboviţa.