Val de scumpiri pentru români, de la 1 iulie 2024
Last Updated on iulie 1, 2024 by Romeo Crismaru
Cinci categorii de TVA şi trei tipuri de accize sunt doar câteva din măsurile fiscal-bugetare care intră în vigoare de la 1 iulie 2024 şi îi vor afecta pe români.
Noile taxe pentru firme şi bănci pot însemna noi scumpiri pentru toţi românii. Vom plăti mai mult pentru produse bio, tradiţionale şi montane unde TVA-ul creşte de la 5% la 9% dar și pentru locuinţele sub 120.000 de euro. Pentru un apartament de 90.000 de euro, de exemplu, vom plăti cu aproape 4.000 de euro în plus. Se mai scumpesc şi panourile fotovoltaice, dar şi serviciile oferite de cluburi, festivaluri şi săli de sport. Produsele dulci vor fi de asemenea mai scumpe – pentru alimentele cu concentraţie mare de zahăr creşte TVA-ul, iar pentru băuturile dulci este introdusă o nouă acciză. Se scumpesc, așadar, țigările și alcoolul, dar și băuturile care conțin alcool. Și produsele care conțin tutun încălzit și lichidul care conține nicotină se vor scumpi.
Mai mult, pentru firmele cu cifră de afaceri între 300.000 lei și până la 2,5 milioane lei, impozitul va fi de 3% din cifra de afaceri. Cresc, de asemenea, şi sumele de bani datorate statului pentru companiile din sectorul petrolier, de gaze, dar şi pentru bănci. Toate acestea se pot reflecta prin preţuri mai mari pentru români: combustibil mai scump sau rate mai mari. În tot acest context, majorarea salariului minim este anulată de noi scumpiri. Pentru domeniul agriculturii şi construcţiilor, salariul minim a crescut doar în varianta brută, netul a rămas oricum acelaşi. Pentru celelalte domenii, salariul minim este mai mare cu 300 de lei brut, deci 80 de lei net.
Creșterea TVA-ului la hoteluri și restaurante la 19% ar putea avea consecințe semnificative asupra costurilor serviciilor turistice din România, estimându-se o majorare de cel puțin 10%, avertizează agențiile de turism afiliate Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România. Mărirea TVA a doua oară, în scurt timp, în turism, ar duce la creșteri ale prețurilor in lanț. Această măsură ar duce economia în zona gri de subzistență și ar accelera spirala negativă a consumului. Asociației Naționale a Agențiilor de Turism atrage atenția asupra importanței adoptării de măsuri inteligente și eficiente care să promoveze creșterea fiscalizării în turism, menținând voucherele de vacanță ca o soluție esențială pentru stimularea acestui sector vital pentru economie.