VIITORUL INTRĂ ÎN PAUZA DE IARNĂ DE PE PRIMUL LOC
Last Updated on decembrie 17, 2024 by Romeo Crismaru
Turul Ligii a 4-a Mehedinți s-a încheiat, o dată cu disputarea etapei a 15-a, din week-end. După rezultatele ultimei runde din acest an, Viitorul Severin a intrat în pauza de iarnă de pe primul loc, cu 2 puncte peste CS Drobeta 2024.
Echipa antrenată de Sorinel Lică a câștigat însă ultimul meci la al anului la „masa verde”, deoarece adversara Viitorul Cujmir nu s-a prezentat la meciul de pe Stadionul Termo. Recolta Dănceu a câștigat greu, pe teren, partida cu Unirea 2023 Gârla Mare și completează podiumul, dar CFR’43 Turnu Severin poate urca pe locul al 3-lea, dacă va câștiga restanța cu Sănătatea Breznița Ocol. Deși regulamentul FRF spune că un meci programat trebuie disputat în maximum 21 de zile, dar nu mai târziu de ultima etapă a turului, Asociația Județeană de Fotbal Mehedinți a decis ca jocul restant din etapa a 13-a să se dispute la sfârșitul lunii februarie 2025! Până atunci, CFR 1943 va rămâne la 10 puncte sub Viitorul Severin. Pe ultimul loc a intrat în pauza de iarnă Coșuștea Căzănești, cu doar 4 puncte. Liderul are 40 de puncte!
Rezultatele ultimei etape a turului au fost urmatoarele:
Recolta Dănceu – Unirea Gârla Mare 3-2
Viitorul Severin – Academia Stoican 7-0
CS Drobeta 2024 – Viitorul Cujmir 3-0
Victoria Dr.Tr.Severin – Sănătatea Breznița Ocol 0-4
Coșuștea Căzănești – Pandurii Cerneți 2-8
CS Noapteșa – Victoria Vânju Mare 2-2
CFR’43 Turnu Severin – Victoria Strehaia 5-1
Decebal Eselnița a stat