SPORT

Viitorul Șimian, surclasată în Cupa României

Last Updated on august 17, 2022 by Romeo Crismaru

Deși spera într-un parcurs cât mai lung în Cupa României, Viitorul Șimian a fost eliminată încă din primul tur al competiției.

Pe Stadionul „Cristinel Răducanu”, echipa mehedinteană a fost surclasată în această după-amiază de Gilortul Târgu Cărbunești și a ratat premiul de 1000 euro oferit de FRF cluburilor calificate în turul secund. Suma a revenit astfel echipei gorjene, care s-a impus cu scorul de 3-0 prin golurile izbutite prin Bogdan Dănăricu (’45), Denis Bucur(’58) și Alexandru Avrămescu (85 – penalty). Antrenată de Valeriu Tița, echipa din comuna Șimian a început partida cu Alexandru Ciută – Robert Lică, Alexandre Song, Alin Enache, Mobide Keita, Mathias Hondorocu, Cristian Poiană (cpt), Cosmin Dobre, Eugen Toader, Fabio Trip și Gelu Velici. Anul trecut, Viitorul Șimian era era eliminată din primul tur al Cupei României tot de Gilortul Târgu Cărbunești. Gorjenii s-au impus în 2021 cu scorul de 3-1 pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, dar în turul secund au fost învinși cu 6-1 de Jiul Petroșani și au părăsit competiția care avea să fie câștigată, în premieră, de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button