SPORT

Viitorul Șimian vrea în turul 3

Last Updated on august 9, 2023 by Romeo Crismaru

Viitorul Șimian vrea în turul 3 Eliminată anul trecut încă din primul tur, de Gilortul, scor 0-3 la Târgu Cărbunești, Viitorul Șimian speră într-un parcurs cât mai lung în actuala ediție a Cupei României. Echipa mehedințeană a trecut în runda inaugurală, disputată miercurea trecută, de Gilortul Târgu Cărbunești, scor 3-0 pe Municipalul severinean, iar azi, de la ora 17:30, va întâlni, tot la malul Dunării, CSO Filiași.

Doljenii au stat în primul tur al Cupei României, deoarece au beneficiat de clasarea pe locul secund în campionatul precedent din Liga a 3-a, Seria a 7-a. CSO Filiași și Viitorul Șimian au disputat, în urma cu 10 zile și un amical, încheiat la egalitate, scor 2-2, pe Stadionul Orășenesc din Filiași.

„E un meci dificil, în care se vor întâlni două echipe bune, care îşi doresc foarte mult să meargă în faza următoare. Eu sunt convins că va fi un meci echilibrat şi cine îşi va dori mai mult va obţine şi calificarea. Consider că nu e un avantaj că noi am susţinut deja un meci în Cupă. Aici apar mereu surprize surprize. Cupa este imprevizibilă şi trebuie să fim concentraţi 100%. Am susţinut şi acel amical cu ei, la Filiaşi, dar nu se ştie ce schimbări vor face la ora jocului. Noi ne aşteptăm la orice şi suntem pregătiţi să ne impunem“, a declarat Alex Stoica, pentru GdS Sport.

Anul trecut, CSO Filiași a eliminat în primul tur Vediţa Coloneşti (3-1), iar în turul secund a fost învinsă de Petrolul Potcoava, scor 2-3. În sezonul 2021-2022, CSO Filiași a ajuns pana in sferturile Cupei României, de unde a fost eliminată de Universitatea Craiova, scor 0-3. Doljenii eliminaseră anterior UTA Arad (șaisprezecimi) și FC Hermannstadt (optimi).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button