Vor intra în vigoare noi reguli privind suspendarea permiselor auto!

În prezent, dacă un șofer rămâne fără permisul de conducere într-o altă țară a UE decât cea în care a fost eliberat, sancțiunea se aplică doar în statul în care a avut loc infracțiunea.
Uniunea Europeană va impune o nouă lege pentru toți șoferii din statele membre UE.
Concret, conducătorii auto vor rămâne fără permisul de conducere atunci când sunt implicați în accidente rutiere sau când săvârșesc ilegalități în trafic. Conform noilor reguli, orice restricții sau interdicții introduse de autoritățile unui stat membru împotriva unui șofer pentru a-l sancționa în cazul unui accident rutier grav se vor aplica și în țara în care a fost eliberat permisul auto al persoanei respective. Apoi, țara care a emis carnetul de șofer va trebui să aplice măsura pentru întregul teritoriu al UE.
O altă lege europeană care îi vizează și pe șoferii români este interzicerea dreptului de reparare a mașinii mai vechi de 15 ani. Această lege va deveni obligatorie și în România.
Acest regulament, așteaptă aprobarea atât din partea Parlamentului European, cât și din partea Consiliului UE, pentru introduce conceptul de „vehicul rezidual.” Conform propunerii actuale, vehiculele reziduale sunt cele cu o vechime de peste 15 ani. În această categorie vor intra autovehiculele cu defecțiuni majore la motor, frâne și direcție. Odată incluse în categoria mașinilor reziduale, autovehiculele nu vor putea fi reparate, ci vor fi retrase pentru casare.
Vehiculele reziduale care prezintă defecțiuni la componente majore vor fi duse la casare. Rămâne de văzut dacă noua lege va fi pusă în aplicare, însă șoferii care au mașini second-hand sunt revoltați de proiectul inițiat de Uniunea Europeană. Decizia europeană va avea un impact profund asupra milioanelor de șoferi europeni, printre care și români, care vor fi nevoiți să scape de și să investească în vehicule mai noi și mai puțin poluante. Vestea a stârnit deja un val de nemulțumiri printre șoferi. Cert este că anumite vor dispărea de pe șoselele europene, inclusiv din România, iar conducătorii care au mașini vechi riscă să plătească taxe mai mari, în funcție de anul de fabricație al mașinii și de norma de poluare.
Reformele fac parte dintr-un pachet de siguranță rutieră care își propune să reducă la jumătate numărul deceselor și al persoanelor rănite pe drumurile europene până în 2030. Noua lege se află în dezbatere și rămâne de văzut când va intra în vigoare.
