ACTUALITATE

Când se virează a doua tranșă de 250 de lei a voucherelor sociale

Last Updated on august 12, 2022 by Toma Mihai

Cea de-a doua tranşă a cardurilor sociale are 150.000 de beneficiari în plus faţă de cei 2,48 milioane iniţiali, în urma actualizării listelor de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Noii beneficiari vor primi cardurile până pe 3 septembrie iar în ziua de 8 septembrie toate cardurile valide vor fi alimentate cu a doua din cele patru tranşe în valoare de câte 250 de lei pentru achiziţia de alimente şi mese calde, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).

Cea de-a doua tranșă de carduri va include persoanele omise din listele iniţiale şi pe cele devenite eligibile începând cu 1 iulie 2022 .

În cursul acestei săptămâni, reprezentanţii Poştei Române se asigură că nu sunt beneficiari eligibili care să nu fi primit cardul, inclusiv cei care iniţial nu au fost găsiţi la domiciliu sau care nu au răspuns avizării. Persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficiarilor eligibili pot întreba la Ministerul Muncii în timp ce informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate pot fi solicitate Poştei Române.

Emiterea noilor carduri este planificată să se finalizeze în data de 22 august, iar livrarea prin Poşta Română către beneficiari urmează să aibă loc până la 3 septembrie. Sprijinul pentru alimente şi mese calde aferent tranşei a doua va ajunge către toţi beneficiarii până la 8 septembrie, precizează MIPE.

Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa a patra este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.

Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.

Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, atunci poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.

Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button