ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL, SĂRBĂTORITĂ ȘI LA SEVERIN
Last Updated on iunie 26, 2022 by Toma Mihai
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită și la Drobeta Turnu Severin în prezența prefectului Alin Isuf, a președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a vicepreședinților Ramona Cupă și Ionică Negru, precum și a viceprimarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Cristian Mură.
Au mai fost prezenți deputatul Alin Chirilă, secretarul de stat Bogdan Simcea, precum și șefi ai serviciilor deconcentrate din județul Mehedinți.
26 iunie este ziua celui mai puternic simbol național, ziua în care ne înclinăm în fața semnificației drapelului tricolor, parte a identității noastre, ca nație.
Noi, românii, avem un profund sentiment de mândrie când vedem drapelul arborat acasă sau în exteriorul graniţelor, în teatrele de operaţii sau cu ocazia competiţiilor sportive, ca simbol al iubirii de neam, al onoarei şi gloriei.
Tricolorul nu înseamnă doar pânză și culori, este istoria celor care s-au jertfit pentru acest popor și al tuturor românilor care au ținut țara noastră mândră pe harta lumii.
La mulți ani tuturor, de Ziua Drapelului!