ACTUALITATEEVENIMENT

Ziua Europei, sărbătorită în toate țările Europene

Last Updated on mai 9, 2023 by Erceanu Ileana

Ziua Europei este celebrată anual, pe 9 mai, pentru a marca pacea și unitatea în toată Europa.

Ziua Europei marchează aniversarea unui discurs susținut de ministrul francez de externe, Robert Schuman, în anul 1950. Schuman a avut în vedere o Europă liberă, pacifistă, bazată pe idealurile de cooperare și partajare a resurselor. „Declarația Schuman” este considerată la scară largă a fi baza Uniunii Europene. Este vorba de un plan ambițios de asigurare a păcii pe termen lung în Europa postbelică, care este considerat începutul a ceea ce reprezintă acum Uniunea Europeană.  

În luna mai, instituțiile UE  au o gamă largă de activități în toate statele membre ale UE, precum și la sediile instituțiilor UE din Bruxelles, Luxemburg și Strasbourg. Întrucât 2023 este Anul European al Competențelor, UE dorește să ajute cetățenii să dobândească competențele adecvate pentru locuri de muncă de calitate, și întreprinderile, să abordeze deficitul de competențe.  

În 2023, Europa s-a unit pentru a soluționa cele mai mari probleme actuale și pentru a construi un viitor mai bun pentru toți europenii

Obiectivul creării unei Europe mai unite a dus într-un final la fondarea Comunității Economice Europene, în 1957, care, la rândul ei a dus la fondarea Uniunii Europene (UE), în 1993. Unele dintre cele mai importante valori și obiective care stau la baza Uniunii Europene sunt:

-menținerea păcii și securității la nivel mondial;

-promovarea solidarității și respectului reciproc între popoare;

-protecția drepturilor omului;

-respectarea diversității culturale și lingvistice a popoarelor etc.

În acest context, Ziua Europei reprezintă o ocazie minunată de a vorbi despre valorile Uniunii Europene, îndemnând la conștientizarea și promovarea lor și în rândul elevilor.

Ziua Europei se sărbătorește în diferite feluri în întreaga Europă. Instituțiile Uniunii Europene sunt încurajate să-și deschidă ușile către public pentru a informa cetățenii despre obiectivele și valorile UE. Astfel, în această zi sunt organizate zile deschise de către Parlamentul European, Comisia Europeană și Comitetul Economic și Social European. În fiecare an, mii de oameni participă la vizite, dezbateri, concerte și alte simpozioane pentru a marca acest eveniment și a crește gradul de conștientizare cu privire la UE.

De asemenea, în unele țări europene se organizează evenimente de muzică și de artă pentru a celebra diversitatea culturală din Europa. Spre exemplu, în Lituania se desfășoară Târgul de Ziua Europei, ce prezintă opere de artă, muzică și diversitate culinară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button