Ziua Internațională a Francofoniei
Last Updated on martie 20, 2024 by Erceanu Ileana

În fiecare an, la 20 martie, se marchează Ziua Internaţională a Francofoniei, sub tutela Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, precum şi Ziua limbii franceze, în organizarea ONU.
Ambele zile sunt dedicate milioanelor de oameni din ţările francofone, dar şi din acele ţări unde limba franceză este mai puţin răspândită.
În 2024, Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) lansează, în România, misiunea economică şi comercială a francofoniei în Europa Centrală şi de Est, eveniment ce va avea loc în Bucureşti, în perioada 27-29 martie.
Francofonia poate desemna pe de o parte comunitatea vorbitorilor de limbă franceză, iar pe de altă parte francofonia instituţională, organizată, care îşi propune să promoveze limba franceză la nivel internaţional, în principal prin mijloace politice şi culturale.
România este un membru important al mişcării francofone, fiind desemnată în 2007, de către Secretarul General al Francofoniei, „stat-far al francofoniei” în regiunea Europei Centrale şi de Est.
Într-un parteneriat deja de tradiție pe care Muzeul Regiunii Porților de Fier îl are cu Școala Gimnazială „Constantin Negreanu” din Drobeta Turnu Severin, azi instituția muzeală a fost gazda unui moment de cântec și poezie franțuzească, „Une pluie des poesies pour feter la francophonie”, moment pregătit de elevii doamnei profesoare Sorina Zaharia – Drăghici.
A fost modul prin care aceștia și-au exprimat nivelul de instruire școlară în ceea ce privește semnificația Zilei Internaționale a Francofoniei, România găsindu-se în marea comunitate care folosește limba franceză ca limbă modernă de circulație internațională, a doua, și pentru a recunoaște limba franceză ca simbol al culturii și creativității.