ACTUALITATE

S-au finalizat lucrările de modernizare la Detașamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin

Last Updated on decembrie 4, 2025 by Erceanu Ileana

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Drobeta” al județului Mehedinți anunță finalizarea proiectului de modernizare și reabilitare termică și energetică a clădirii administrative a Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin.

Astăzi 4 decembrie, a avut loc conferința de presă de încheiere a proiectului la care au participat autoritățile locale cât  și inspectorul șef al Inspectoratului Județean în Construcții Mehedinți, Nistorescu Sever Cristian. Inaugurarea oficială a sediului modernizat va fi organizată în data de 10 decembrie.

Proiectul a început în 05.07.2018 și are ca termen de finalitate 31.12.2025 și, din punct de vedere al finanțării, a cuprins două etape prin programe europene astfel: Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (05.07.2018-31.12.2023) și Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021 – 2027 (dată finalizare etapa II-a – 31.12.2025).  Valoarea totală a investiției este de 5.311.690,34 lei.

Clădirea Detașamentului, construită în anul 1981, nu mai corespundea cerințelor actuale privind confortul și eficiența energetică. Pentru pompierii care își desfășoară activitatea aici, modernizarea era absolut necesară.

În perioada 21 – 24 noiembrie 2025 a avut loc recepția lucrărilor, marcând oficial finalizarea investiției.

Lucrările au vizat atât exteriorul, cât și interiorul clădirii, iar intervențiile au transformat complet modul în care spațiul este utilizat. Imobilul găzduiește dispeceratul, birourile pentru comanda subunității, încăperi destinate personalului operativ, spații pentru activitatea SMURD, zone de odihnă, grupuri sanitare, spații tehnice și administrative, toate aduse acum la standarde moderne.

Pentru îmbunătățirea eficienței energetice și a confortului termic au fost realizate lucrări ample, precum:

*izolarea termică a clădirii și refacerea completă a fațadelor,

*reabilitarea acoperișului,

*montarea unei tâmplării performante energetic,

*instalarea unor sisteme moderne de încălzire, climatizare și iluminat,

*utilizarea energiei produse de panourile solare și fotovoltaice,

*modernizarea integrală a instalațiilor electrice, sanitare și termice,

*introducerea unor sisteme de siguranță la incendiu și a unor dotări moderne pentru protecția personalului,

*adaptarea spațiilor pentru persoanele cu dizabilități și implementarea unui sistem de control al consumului energetic care poate fi gestionat de la distanță.

Prin acest proiect, clădirea și activitatea desfășurată în interior au fost aduse la nivelul cerințelor actuale privind siguranța, confortul și eficiența.

Modernizarea va avea un impact major asupra consumului energetic și asupra protecției mediului. În urma lucrărilor:

emisiile de CO₂ vor scădea de la 123,70 tone/an la 12,49 tone/an,

consumul anual de energie primară va fi redus de la 535.889 kWh/an la 47.828,98 kWh/an,

consumul de energie pentru încălzire va scădea cu aproape 90%,

spațiile interioare vor asigura un nivel ridicat de confort și funcționalitate pentru personalul operativ.

Prin această investiție, clădirea Detașamentului de Pompieri Drobeta Turnu Severin a fost complet transformată, devenind un spațiu modern și eficient, adaptat activităților complexe ale salvatorilor mehedințeni. Modernizarea contribuie la creșterea capacității de răspuns a pompierilor, la reducerea costurilor de funcționare și la protecția mediului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button