129 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice în ultimele 24 de ore
Last Updated on aprilie 26, 2024 by Erceanu Ileana

Ofiţerii şi agenţii de poliţie au urmărit conştientizarea conducătorilor de autovehicule şi a pasagerilor asupra importanţei utilizării centurii de siguranţă, respectarea prevederilor legale privind regimul de viteză, circulaţia pietonilor, bicicliștilor, depăşirea, acordarea de prioritate, constatând 129 de abateri la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 46.800 de lei, fiind reţinute în vederea suspendării sau anulării 5 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare.
Polițiștii continuă acțiunile pentru siguranța traficului rutier și prevenirea evenimentelor negative în trafic și în perioada următoare.
*La data de 26 aprilie, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta-Turnu Severin au depistat, în trafic, un bărbat de 28 de ani, din comuna Salcia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Walter Mărăcineanu, în municipiul Drobeta-Turnu Severin, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, a fost întocmit dosar penal, pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
*La data de 25 aprilie, polițiștii Poliției orașului Vânju Mare – Formațiunea Rutieră au depistat, în trafic, un bărbat de 50 de ani, din comuna Salcia, în timp ce conducea un autoturism strada Calea Severinului, în orașul Vânju Mare, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 1650 de lei pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar ca măsura complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.