EVENIMENT

150 ani de la Unirea Basarabiei cu România

Last Updated on martie 27, 2023 by Erceanu Ileana

Astăzi se împlinesc 105 ani de la marele eveniment istoric al  Unirii Basarabiei cu Regatul României  . Au urmat Bucovina la 27 noiembrie 1918 şi Transilvania la 1 decembrie 1918, făcând România Mare.

Este o zi de sărbătoare națională, așa cum a fost stabilită prin Legea nr. 36, promulgată la 27 martie 2017 de către Președintele României. Anul acesta, marcarea sa este cu atât mai specială cu cât are loc la doar câteva zile distanță de la promulgarea, de către Președintele Republicii Moldova, a Legii care confirmă că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

 România a pierdut Basarabia în 1812, prin Pacea de la Bucureşti, când Imperiul Otoman a renunţat la jumătatea răsăriteană din Moldova în favoarea Imperiului ţarist. Basarabia s-a aflat între graniţele ţării până în iunie 1940, când am pierdut-o, pentru a o recâştiga în vara anului următor, prin luptă. În vara anului 1944, Basarabia a ieşit definitiv din graniţele României. Provincia a fost ocupată de Armata roșie, administrația și Armata Română retrăgându-se, într-un mod haotic, la vest de râul Prut. Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a votat în favoarea Unirii Basarabiei cu România, provincie românească ruptă din trupul vechii Moldove de către ruşi în anul 1812.

Pe 27 martie, Sfatul Ţării a votat prin vot nominal deschis în favoarea Unirii cu România, declaraţia Sfatului Ţării menţionând că: „Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechii Moldove, în puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se unește cu mama sa România”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button