2 aprilie – Ziua internațională a cărții pentru copii și de Conștientizare a problemelor Autismului
Last Updated on aprilie 2, 2024 by Erceanu Ileana

Marcarea acestei zile este o iniţiativă a Consiliului Internaţional al Cărţilor pentru Tineri, datând din anul 1967.
În fiecare an, o reprezentanţă naţională a Consiliului are oportunitatea de a fi sponsorul internaţional al Zilei cărţii pentru copii. Statul sponsor alege o temă şi invită un scriitor din ţara gazdă să adreseze un mesaj copiilor din întreaga lume şi un ilustrator renumit să facă un poster care să ilustreze tema aleasă. Aceste materiale sunt folosite pentru a promova cărţile şi cititul, prin întâlniri cu autori şi ilustratori, concursuri de scriere, organizarea de activităţi şi evenimente în şcoli, biblioteci etc, mai notează sursa citată.
Organizatorul acestei zile, Consiliul Internaţional al Cărţilor pentru Tineri, este o organizaţie non-profit care reprezintă o reţea internaţională de oameni din întreaga lume, cuprinzând 80 de reprezentanţe naţionale. Consiliul se angajează să aducă împreună cărţile şi copiii şi să le ofere acestora din urmă posibilitatea de a avea acces la cărţi cu standarde literare şi artistice ridicate, să încurajeze publicarea şi distribuirea de cărţi de calitate pentru copii, în special în ţările în curs de dezvoltare.
Tot în această zi de 2 aprilie, este marcată și – Ziua Internațională de Conștientizare a problemelor Autismului.

Anual, la data de 2 aprilie, la nivel mondial, este marcată Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, cu scopul de a dinamiza eforturile de promovare a unei mai bune înţelegeri a autismului şi de a creşte nivelul de informare a publicului larg, privind nevoile speciale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora. Prin marcarea acestei zile, medicii îşi propun să atragă atenţia, în special a părinţilor, asupra acestei probleme de sănătate, a simptomelor şi manifestărilor maladiei, pentru a fi depistată timpuriu la copii. Autismul este o tulburare severă de dezvoltare, de natură neurobiologică, care poate apărea la naştere sau până în jurul vârstei de doi ani. Autismul este un sindrom comportamental caracterizat prin dificultăţi în comunicare şi limbaj şi este întâlnit în toate tipurile de familii, indiferent de statut, mediu, rasă, etnie, nivel intelectual.
La copilul până la un an lipseşte „înviorarea” în prezenţa mamei, ei nu zîmbesc la demonstrarea diferitor jucării, lipseşte simţul foamei, au dereglări de somn, excitabilitate. Lipsa reacţiei la prezenţa sau absenţa mamei persistă şi la vârste mai înaintate. Aceşti copii au joasă capacitatea de diferenţiere a fiinţelor şi obiectelor din jur, ei au frică de tot ce apare nou în anturaj.
La vârsta de 2-3 ani la ei apar alte mişcări steriotipe (fuga „pe cerc”, diferite sărituri), ei se joacă cu obiecte, ce nu au destinaţia de joc (hîrtiuţe, cârpuleţe, cutiuţe), refuză contactul cu semenii lor, preferând „singurătatea”, jocurile au un caracter monoton, steriotip. Până la vârsta de 5-6 ani copilul-autist nu răspunde la întrebări, deşi ştie să vorbească. La majoritatea copiilor-autişti se evidenţiază insuficienţa intelectuală secundară, sau retard mintal şi la circa 40% din ei se constată insuficienţa intelectuală uşoară, sau intelect normal.