ACTUALITATEEVENIMENT

Accident grav pe Balota

Last Updated on noiembrie 17, 2022 by Romeo Crismaru

Un nou accident rutier grav s-a produs astăzi între un autoturism și un autotren, pe dealul Balota, pe DN 6. Pasagerii din autoturism au rămas încarcerați.

Cu puțin timp în urmă, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin au intervenit pentru descarcerarea a două persoane, victime ale unui accident produs între un autoturism și un autotren, pe Balota. La locul evenimentului, au fost mobilizate de urgență o autospecială de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ.

La sosirea salvatorilor, cele două persoane din autoturism se aflau în imposibilitatea de a se autoevacua. Pompierii au acționat cu accesoriile din dotare pentru extragerea victimelor, pe care le-au predat, în stare de conștiență și cooperante, echipajelor medicale SMURD și SAJ, ulterior fiind transportate la Unitatea de Primiri Urgențe din Drobeta Turnu Severin.

Șoferul autotrenului a fost evaluat medical, însă a refuzat transportul la spital. Pompierii  militari au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.

Este al doilea eveniment rutier în ultimele 24 de ore, tot pe Balota. Ieri, o autospecială a poliției s-a izbit frontal cu un autoturism ce venea din sens opus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button