Biciclist depistat sub influența alcoolului
Last Updated on septembrie 12, 2025 by Erceanu Ileana

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au oprit în trafic un bărbat de 38 de ani, din comuna Eșelnița, care conducea o bicicletă pe strada Liliacului, din aceeași localitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare 1,04 mg/l alcool în aerul expirat.
Biciclistul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.215 lei.
Circularea cu bicicleta sub influența alcoolului este interzisă și periculoasă. Persoanele care circulă pe bicicletă pot fi testate pentru alcool, iar legea poate impune sancțiuni în cazul în care sunt depistate cu alcoolemie. Conducerea bicicletei sub influența alcoolului nu numai că pune în pericol siguranța biciclistului, dar și pe a celorlalți participanți la trafic.
Poliția rutieră poate testa și persoanele care circulă pe biciclete sau trotinete electrice pentru depistarea alcoolului. Dacă se constată că un biciclist este sub influența alcoolului, acesta poate fi sancționat, ca în cazul altor participanți la trafic.
