ACTUALITATE

Peste 13 permise de conducere reținute în ultimele 24 de ore

Last Updated on septembrie 12, 2025 by Erceanu Ileana

În ultimele 24 de ore, polițiștii mehedințeni au reținut 15 permise de conducere și au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale.

Polițiștii au fost prezenți în stradă și au intervenit operativ la 45 de evenimente sesizate, dintre care 22 sesizate prin SNUAU 112.

Pe timpul misiunilor desfășurate, 72 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan.

224 de autovehicule și 237 de persoane au fost verificate prin aplicația e-DAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 84.000 de lei.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalți participanți, 15 conducători auto. Acestora le-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, potrivit legii.

Au fost oprite din a circula pe drumurile publice 10 vehicule, care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestora au fost retrase până la remedierea problemelor constatate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button