ACTUALITATE

Borsetă cu bani, furată de un polițist de la locul accidentului

Last Updated on octombrie 6, 2023 by Erceanu Ileana

Un agent de poliție din Drobeta Turnu – Severin este cercetat, fiind bănuit că a furat o borsetă, în care se aflau 9.000 de lei, 100 de dolari, 100 de euro, dar și documente personale ale acestuia.

Potrivit IPJ Mehedinți, un bărbat, de 25 ani, a sesizat poliția că, marți, 3 octombrie, în jurul orei 17.20, persoane necunoscute i-ar fi sustras din autoturism o borsetă, în care se aflau 9.000 de lei, 100 de dolari, 100 de euro, permisul de conducere, cartea de identitate și alte documente personale, vehicul ce era staționat și dezasigurat, pe strada Calea Severinului, în apropierea intersecției cu centura ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu – Severin, județul Mehedinți.

Polițistul fusese solicitat să se deplaseze pe centura ocolitoare a municipiului unde apelantul a sesizat faptul că a fost implicat într-un accident rutier, posibil soldat cu victime. La fața locului, agentul de poliție ar fi ridicat de pe partea carosabilă o borsetă pe care o introdusese în autospeciala de poliție, iar, ulterior, după preluarea evenimentului de către Serviciului Rutier, structură competentă cu efectuarea cercetării la fața locului, polițistul în cauză a părăsit locul evenimentului, fără a preda bunul colegilor care au continuat activitățile procedurale.

”Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea. Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege. Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea instituției doar cu polițiști integri și profesioniști, iar de fiecare dată ne vom face curățenie în propriul sistem. Totodată, la data de 4 octombrie a.c., polițistului i-au încetat raporturile de servici”, potrivit IPJ Mehedinti.

Totodată, la data de 4 octombrie, polițistului i-au încetat raporturile de serviciu. Dosarul a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta-Turnu Severin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button