Când intră elevii în vacanță și ce libere au bugetarii și cei de la privat
Last Updated on aprilie 17, 2024 by Erceanu Ileana
Vacanța de Paște a elevilor se apropie, iar aceștia se vor întoarce în bănci după Sărbătorile Pascale.
Vacanța de primăvară pentru copiii de grădiniță, elevi și profesori începe sâmbătă, 27 aprilie, și durează 11 zile, până marți, 7 mai, a treia zi de Paște.
Cursurile din modulul 5 de școală încep de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Însă, elevii din numeroase școli ar putea finaliza cursurile mai devreme, deoarece există unități de învățământ care au planificat săptămâna ”Școala Altfel” în intervalul 22-26 aprilie.
În perioada de vacanţă de Paşte a elevilor, şi părinţii acestora vor avea mai multe zile libere, indiferent că sunt bugetari sau lucrează la privat.
Unii elevi vor încheia anul școlar mai devreme. De exemplu, elevii de clasa a VIII-a încep vacanța de vară la data de 14 iunie 2024, astfel încât să se poată pregăti pentru Evaluarea Națională. În această categorie se află și elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, care vor finaliza cursurile în 7 iunie 2024, conform calendarului anunțat de Ministerul Educației.
Bugetarii vor avea parte de o nouă minivacanță de șase zile în luna mai, care va cuprinde și Ziua Muncii, 1 Mai, iar aceasta va fi legată cu zilele libere de Paște după ce guvernul a decis ca ziua de 2 mai să fie liberă, pentru a crea o punte între 1 Mai și Vinerea Mare, care în acest an va fi pe 3 mai. Așadar, românii vor putea beneficia de o minivacanță de șase zile, în luna mai.
Românii vor avea liber de miercuri, 1 Mai, 2 mai (zi-punte) și 3-6 mai, adică Vinerea mare, sâmbăta dinaintea Învierii Domnului, dar și prima și a doua zi de Paște.
Următoarea minivacanță, după cea de Paște, va fi de Rusalii, când românii vor avea trei zile libere, inclusiv a doua zi de Rusalii, luni, 24 iunie.