ACTUALITATE

Cât te costă o vacanță de Paște în cele mai frumoase zone rurale ale României

Turismul rural a intrat în preferințele românilor în ultimii ani, iar perioada pandemiei de coronavirus l-a favorizat deoarece turiștii preferau locuri în natură, cât mai retrase, care să nu fie foarte departe.

România nu duce lipsă de astfel de destinații, sate care parcă au rămas în trecut, zone în care tradițiile încă se păstrează, iar turiștii pot trăi pentru câteva zile experiența autentică de viață la țară, fără griji cotidiene.

Paștele pică în 2022 pe 24 aprilie, ocazie cu care mulți români vor dori să se retragă măcar câteva zile fie alături de familie, fie alături de prieteni.

Moeciu

Comuna Moeciu se află la aproximativ 30 de kilometri de Brașov, iar una dintre principalele atracții din apropiere este Castelul Bran.

Pentru a sta în intervalul menționat la un resort de trei stele din Moeciu de Sus, prețul unei camere, cu mic dejun inclus, este de 1.155 de lei.

O cameră într-o vilă, cu mic dejun și cină incluse, ar costa 1.800 de lei, iar la o pensiune, fără nicio masă, 800 de lei.

În Moeciu de Jos, o cameră la o pensiune de patru stele ar costa 1.140 de lei, dar se pot găsi camere la pensiuni și cu 600-700 de lei pentru întreg intervalul menționat.

Fundata

Fundata este cea mai înaltă localitate din țară, situată la jumătatea distanței dintre Bran și Rucăr.

În intervalul menționat, la un resort de trei stele din Fundata care are și spa și oferă mic dejun inclus, prețul unei camere ar fi de 1.635 de lei.

Pe de altă parte, o cameră la altă pensiune ar costa 636 de lei, iar închirierea unei cabane întregi ar fi 2.309 lei.

Maramureș

Zona Maramureșului este un adevărat magnet pentru turiștii care vor să vadă sate autentice, tradiții păstrate și oameni care încă îmbracă portul popular.

O cameră la o pensiune de trei stele în Vișeul de Jos ar costa 1.165 de lei, iar la altă pensiune prețul este de 600 de lei.

O cameră la o pensiune de trei stele din Cavnic, cu mic dejun inclus, ar costa 1.200 de lei, iar la un hotel de trei stele, tot cu mic dejun inclus, ar fi 900 de lei.

O cameră la o pensiune din Borșa ar costa 941 de lei, iar o cameră într-o vilă din Văleni ajunge la 855 de lei.

Avrig

Situat în județul Sibiu, are ca puncte de interes zona turistică Valea Avrigului, Palatul Brukenthal sau Castelul de Lut.

O cameră la Palatul Brukenthal ar costa 1.283 de lei, iar costul unei camere la o pensiune din Avrig este de 1.050 de lei.

O cameră într-o vilă, unde gazda oferă și micul dejun, ar costa 720 de lei.

Pentru a închiria o casă de vacanță complet ar trebui să plătiți 1.950 de lei, iar închirierea unei cabane ar costa 1.596 de lei.

Vatra Dornei

Considerat ”perla Bucovinei”, orașul turistic Vatra Dornei, situat la granița dintre Ardeal și Moldova, oferă peisaje ireale, mâncare extraordinară și are oameni primitori.

O cameră la un hotel de patru stele, cu mic dejun inclus, ar costa 930 de lei, pe când prețul la o pensiune ar fi de 760 de lei.

O cameră într-o vilă ar fi 855 de lei, dar puteți închiria și un apartament cu două camere pentru 683 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button