ACTUALITATE

Cea mai așteptată cale ferată din România,ce va lega tot vestul țării

Last Updated on noiembrie 29, 2022 by Erceanu Ileana

Construcția celei mai așteptate căi ferate din România este din ce în ce mai aproape de final, după ce CFR. SA a semnat încă un contract cu fonduri nerambursabile de 1,91 miliarde de lei, finanțat prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare pe ruta Lugoj-Timişoara Est.

Potrivit contractului, este vorba de calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, iar contractul anunțat luni, de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu, va moderniza lotul 2 Lugoj – Timișoara Est de(54,13 km),  constructorul are la dispoziție 42 de luni pentru a finaliza proiectul, unde 6 luni sunt alocate pentru proiectare, iar 36 de luni pentru  modernizarea lotului 2 al tronsonului de cale ferată Caransebeş-Timişoara-Arad (162,19 km). Este al patrulea contract de modernizare a căilor ferate, finanţat prin PNRR, pe care CFR Infrastructură la semnat anul acesta (7,64 miliarde de lei, fără TVA)”, a scris Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. 

 „Astăzi am semnat un nou contract, în valoare de 1,91 miliarde lei, din cadrul programului de modernizare a tronsonului Caransebeș – Timișoara – Arad (162,19 km), finanțat prin PNRR, și anume Lotul 2 Lugoj – Timișoara Est, o secțiune care va fi proiectată inclusiv pentru dublarea liniei pe întreaga distanță de 54,13 km”, a declarat Ion Alexandru Simu, directorul general al CFR Infrastructură.

Directorul general al CFR a mai adăugat că în acest moment există contracte în valoare totală de peste 5,5 miliarde lei pentru modernizarea infrastructurii feroviare la standarde europene pe trei din cele patru  loturi ale tronsonului, pe o distanță de 122,85 de km, de la Lugoj la Arad.

Pentru linia Caransebeș – Timișoara – Arad, au mai fost semnate contractele pentru lotul 3 Timișoara Est – Ronaț Triaj și pentru lotul 4 Ronaț Triaj – Arad, potrivit economica.net.

– dublarea liniei de cale ferată,

– modernizarea stațiilor Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare,

– modernizarea a 5 halte de călători,

– modernizare a 14 poduri și 39 podețe,

– montarea unor sisteme automate de semnalizare la 17 de treceri la nivel cu calea ferată,

– implementarea sistemului ERTMS (ETCS nivel 2 și GSM-R) pe întregul traseu,

– construcția a 5 pasarele pietonale în stațiile Lugoj, Belint, Topolovăț, Recaș, Remetea Mare,

– construcția a 2 pasarele pietonale în haltele Chizătău și Izvin,

– construcția unui pasaj superior în stația Lugoj (strada Banatului),

– montarea de panouri fonoabsorbante pe o lungime totală de 6.350 m.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button