ACTUALITATE

Cei care s-au pensionat să nu mai fie angajați în structurile publice

Last Updated on mai 4, 2023 by Erceanu Ileana

Interzicerea cumulării pensiei cu salariul și eliminarea pensiilor speciale, soluția pentru  acoperirea găurii de la bugetul de stat!

Eugen Tomac, președintele PMP: „Dacă statul ar lua măsura prin care cei care s-au pensionat să nu mai fie angajați în structurile publice, să știți că într-un an de zile, maxim, s-ar face economii uriașe la bugetul de stat. Din nefericire, avem această situație și văd că actualul Guvern o spune cu jumătate de gură.

România nu-și permite mai mult, nu-și permite să aibă angajați care primesc pensii foarte mari pentru că au fost angajați în structurile publice, s-au pensionat foarte devreme și apoi se reangajează tot în sistemul public. Deci acest cumul salariu-pensie reprezintă o gaură destul de serioasă și o presiune destul de puternică pentru bugetul public”.

Tocmai de aceea eu cred că aceste inechități trebuie asumate și rezolvate pentru că acolo este una din marile probleme cu care se confruntă sistemul nostru public, deci Guvernul trebuie să aibe această abordare pentru că altfel ne vom împrumuta în continuare cu bani foarte scumpi, gaura aceasta nu poate fi acoperită pentru că nici banii de la Uniunea Europeană, cei peste 6,5 miliarde pe care ni i -am propus în prima parte a anului să îi aducem în țară, nu au fost în stare, mai spune Eugen Tomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button