ACTUALITATE

PREMII PENTRU MICII CONTABILI

Last Updated on mai 4, 2023 by Romeo Crismaru

Elevii Colegiului Național Economic „Theodor Costescu” au fost, astăzi, premiați cu ocazia paricipării la Concursul de cultură și educație financiar-contabilă, inițiat și sprijinit de Corpul Experților și Contabililor Autorizați din România.

A avut loc prima ediție a Concursului de cultură și educație financiar-contabilă. Pe 27 și 28 aprilie, elevi din clasa a XI-a, din învățământul preuniversitar de stat și privat din întreaga țară, s-au întrecut în faza județeană a competiției organizate de Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, în colaborare cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România. În cadrul acestei competiții, elevii Colegiului Național Economic Theodor Costescu au obținut rezultate îmbucurătoare, iar reprezentanții CECAR au oferit diplome și premii în bani, elevilor. Deși concursul se află abia la prima ediție, elevii au fost motivați și au obținut rezultate excelente.

S-au acordat trei premii și o mențiune. Premiul I a fost de 700 de lei, premiul 2 de 500 de lei, premiul al treilea de 300 de lei și mențiunea de 200 de lei.  Concursul încurajează educația financiar-contabilă în rândul tinerilor,contribuind esențial la orientarea acestora în carieră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button