Chiulangii de la Colegiul Prefectural, puși la zid (VIDEO)
Last Updated on martie 30, 2022 by Romeo Crismaru
Prefectul județului Mehedinți, Alin Isuf, i-a urecheat serios pe șefii instituțiilor publice deconcentrate, care au lipsit nejustificat de la ședința Colegiului Prefectural. Prefectul spune că, la nevoie, va informa și ministerele de resort ale chiulangiilor. Colegiul Prefectural nu este facultativ!
A avut loc prima ședință a Consiliului Prefectural, în format fizic și fără măști, din acest an. Obișnuiți, cel mai probabil, cu absența îndelungată de la întâlnirile cu reprezentantul Guvernului în teritoriu, mai mulți șefi de deconcentrate nici nu au venit, dar nici nu și-au desemnat înlocuitori. Drept pentru care, noul prefect a decis să dea milităria jos din pod și să le bată obrazul chiulangiilor.
După ce le-a transmis ferm celor prezenți că ședințele de acest fel nu sunt facultative, prefectul a dat și exemple pozitive de directori care și-au anunțat și motivat temeinic absența.
Ședințene de Colegiu Prefectural sunt, prin excelență, unele de analiză obiectivă a activității instituțiilor locale subordonate ministerelor și tocmai de aceea prezența este și obligatorie, dar și necesară.