ACTUALITATE

Controale ample în trafic pe raza județului Mehedinți

Last Updated on aprilie 8, 2024 by Erceanu Ileana

În perioada 5-7 aprilie, polițiștii mehedințeni au desfășurat acțiuni cu efective mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice, respectarea legislației rutiere prevenirea traficului și consumului de substanțelor interzise și depistarea persoanelor urmărite.

Astfel, au fost organizate 33 de acțiuni la care au participat aproximativ 460 de polițiști din structurile de ordine publică, rutieră, judiciar, economic, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi. În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 1.240 de persoane prin intermediul aplicației eDac și au fost verificate 971 de vehicule.

Totodată, peste 350 de conducători auto au fost testați cu aparatura din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive și consumului de alcool la volan. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 843 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 263.000 de lei. De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării 62 de permise de conducere, au fost retrase 30 certificate de înmatriculare și au fost constatate 4 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

-La data de 5 aprili, polițiștii orașului Strehaia au depistat un bărbat de 41 de ani, din comuna Călinești, jud. Argeș, urmărit internațional. Față de acesta, la data de 11.04.2023, Judecătoria orașului Topoloveni, jud. Argeș a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat pentru infracțiuni la regimul rutier. Cel în cauză a fost depistat de polițiști prin intermediul aplicației eDAC, într-o pădure ce apartine Ocolului Silvic Strehaia, iar ulterior a fost preluat de polițiști Serviciului de Investigații Criminale pentru a fi introdus în Penitenciarul Drobeta-Turnu Severin. 

– La data de 05 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Strehaia au oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din orașul Strehaia ce se deplasa pe strada A.I. Cuza. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

-La data de 06 aprilie, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani ce se deplasa pe strada Topolniței, în municipiu. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm ca aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button