ACTUALITATE

De vineri, elevii intră în vacanţa de vară 2023

Last Updated on iunie 13, 2023 by Erceanu Ileana

Profesorii au patru zile să încheie mediile după ce greva a fost suspendată.

Anul școlar 2022-2023 nu se va prelungi după data de 16 iunie, dată la care este programată încheierea cursurilor pentru elevi, potrivit calendarului școlar aprobat de Ministerul Educației. Ministrul Educației, Ligia Deca, a explicat duminică după ședința de guvern că acest lucru este „pentru binele tuturor” având în vedere că de la jumătatea lunii cresc temperaturile în clase și ar fi disconfort pentru elevi și dascăli. 

Elevii revin miercuri în bănci pentru ultima săptămână din anul şcolar 2022 – 2023, la finalul a mai mult de trei săptămâni de grevă, urmând ca vineri, 16 iunie, să intre în vacanța de vară 2023, după terminarea cursurilor. Profesorii au patru zile în care trebuie să finalizeze procedurile de încheiere a situaţiilor şcolare, după ce Guvernul a decis că orele pierdute nu vor fi recuperate, iar anul școlar nu va fi prelungit.

Elevii de clasa a XII-a au finalizat cursurile în 2 iunie, în plină grevă din educaţie, iar cei de clasa a VIII-a în 9 iunie. Şi cei de clasa a XII-a şi cei de clasa a VIII-a se pregătesc acum de examene. Primii ar fi trebuit să fie cei de clasa a XII-a, care în această săptămână ar fi trebuit să susţină probele orale. Din cauza protestului, acestea vor fi echivalate cu mediile din liceu, iar elevii vor susţine probele scrise începând din 26 iunie. Elevii de clasa a VIII-a vor susţine examenele la datele programate iniţial – 19 şi 21 iunie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button