ACTUALITATE

Depistați în trafic sub influența alcoolului

Last Updated on noiembrie 21, 2023 by Erceanu Ileana

La data de 20 noiembrie, Poliția municipiului Drobeta-Turnu Severin a fost sesizată de un participant la trafic cu privire la faptul că pe strada C.D.Ionescu, la intersecția cu aleea Brezniței o persoană ar conduce un autoturism aflându-se sub influența alcoolului.

-La fața locului s-au deplasat lucrătorii Biroului Rutier care au identificat conducătorul auto, un bărbat de 59 de ani, din Drobeta-Turnu Severin. În urma testării cu aparatul alcooltest a acestuia a rezultat o valoare de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recolatrea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.            

-La data de 20 noiembrie, polițiștii Secției Poliție Rurală Vânju Mare au depistat, în trafic, un bărbat de 55 de ani, din comuna Jiana, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 564, în comuna Jiana, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto  a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valaore de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recolatrea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

-La data de 20 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vânju Mare au oprit pentru control un bărbat de 32 de ani, din municipiul Drobeta-Turnu Severin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Republicii, în orașul Vânju Mare. În urma testării cu aparatul din dotare au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

 Această testare nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recolatrea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button