ACTUALITATE

Doi români au cerut ajutorul unui cetățean austriac și a fost răsplătit cu 1000 de lei.

Last Updated on aprilie 4, 2023 by Erceanu Ileana

Un tânăr din Austria a vrut să facă o faptă bună și să ajute doi români să le schimbe niște lei în euro. Abia când a ajuns acasă și-a dat seama că a fost înșelat de către cei doi.

Doi români care se aflau în Austria într-un autoturism BMW cu numere de înmatriculare din România au abordat un tânăr motociclist austriac pentru a-i solicita ajutor în a le schimba niște lei în euro.

Escrocii i-au povestit tânărului austriac că sunt în tranzit și au rămas cu mașina în drum fără combustibil. Aceștia au scos din buzunar o bancnotă veche de 1.000 de lei și i-au spus motociclistului că deși această bancnotă valorează 200 de euro, ei vor doar 30 de euro pentru a alimenta mașina cu puțin carburant ca să poată ajunge până la prima benzinărie.

Tânărului nu i s-a părut suspect, dat fiind faptul că suma cerută de escrocii români era relativ mică în comparație cu suma pe care urma el să o primească. Așadar, austriacul le-a dat celor doi conaționali suma cerută de 30 de euro și suplimentar un „bonus” de 50 de euro, pentru că considera că schimbul clandestin era „puțin cam nedrept” din partea lui.

Românii au luat banii și s-au făcut nevăzuți la scurt timp. Abia după ce a ajuns acasă și a verificat bancnota românească, austriacul și-a dat seama că a fost înșelat de ai nostri.

Valoarea totată era corectă dacă banii ar fi fost (RON), dar bancnota veche de 1.000 de lei nu are valoare, a fost retrasă din circulatie in 2005, potrivit ziarulromanesc.at.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button