Drum blocat timp de aproape două luni pe valea Oltului
Last Updated on septembrie 19, 2023 by Erceanu Ileana

Valea Oltului va fi sub restricții de circulație timp de aproape două luni. Pe Drumul Național care leagă Râmnicu Vâlcea de Sibiu au început de astăzi lucrările în zona localității Boița și vor dura până pe 14 noiembrie.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunță că în zonă se va reface asfaltul, vor fi lucrări pentru versanți, dar și lucrări de amenajare a trotuarelor. În tot acest timp, circulația rutieră se va închide pe sectoare de drum de 250 metri, în reprize de câte 20 de minute, la intervale de 30 de minute, în funcție de intensitatea traficului la momentul executării lucrărilor de rănguire. Polițiștii le recomandă șoferilor care ajung în zonă să circule cu viteză redusă.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.