POLITIC

EUGEN TOMAC: „Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a salariilor minime adecvate în Uniunea Europeană”

Last Updated on iulie 15, 2022 by Romeo Crismaru

Suntem cu un pas mai aproape de intrarea în vigoare a Directivei privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. Comisia pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale, din care face parte și europarlamentarul PPE Eugen Tomac, a dat aviz favorabil acordului obținut luna trecută între instituțiile europene.

„În septembrie, vom aproba acest acord în plenul Parlamentului European și, după acest vot, statele membre nu vor mai avea nicio scuză pentru a nu-și proteja cetățenii de sărăcia în muncă. Este un proces greu, cu foarte mulți pași și pe care l-am urmărit de la bun început, însă așa funcționează lucrurile când vorbim de schimbarea vieților a 450 de milioane de cetățeni”, spune europarlamentarul român.

Directiva stabilește standarde de decență ce vor trebui luate în considerare la stabilirea salariului minim, cum ar fi puterea de cumpărare, costul vieții sau rata creșterii salariilor. De asemenea, stabilește valori orientative, precum 60% din salariul median și 50% din salariul mediu la nivel de țară. Potrivit acestor valori orientative, ne-am putea aștepta la creșteri ale salariului minim de 20-25%.

În plus, rolul negocierilor colective în protecția angajaților este evidențiat. Astfel, statele care au un procent mai mic de 80% al acoperirii forței de muncă prin contracte colective vor trebui să conceapă un plan de acțiune în vederea creșterii treptate a acestui procent.

„În aceste momente grele, o reglementare a salariilor minime la nivel european este absolut necesară. Cetățenii români care muncesc nu trebuie să se mai confrunte cu sărăcia!”, a concluzionat europarlamentarul Eugen Tomac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button