ACTUALITATE

Firicel din Las Fierbinți, ar putea ajunge la închisoare

Last Updated on noiembrie 15, 2022 by Erceanu Ileana

Firicel din Las Fierbinți a fost prins de polițiștii de la rutieră, conducând beat. Actorul nu a mai ținut cont de lege și s-a urcat beat la volan. Toma Cuzin,  pe numele lui real, ar putea ajunge la închisoare, după ce autoritățile au constatat că a făcut mai multe fapte ilegale.

Toma  Cuzin cunoscut drept Firicel în serialul Las Fierbinți, a săvârșit în repetate rânduri mai multe infracțiuni și a fost prins beat la volan. Actorul a fost găsit vinovat de magistrați pentru că s-a urcat la volan fără permis și sub influența unor substanțe interzise.

Judecătoria Sectorului 3 din București a decis ca actorul să fie condamnat pentru un an în urma săvârșirii acestor infracțiuni. Sentința nu este definitivă, condamndarea fiind cu amânare. Chiar dacă Firicel știa de problemele din trecut  pe care le avea cu legea el a continuat să  repete mai multe  greșeli.

„Contopeşte cele trei pedepse principale aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea (8 luni), la care va adăuga sporul de o treime totalul celorlalte pedepse (1/3 din (6 luni + 6 luni)), în total pedeapsa de 1 an închisoare”, potrivit minutei instanței.

Cariera actorului ar putea fi distrusă, dacă ar ajunge la închisoare. Cu toate astea, Toma Cuzin are șansa să își repare greșeala. Pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

 – să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta,

 – să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa,

– să anunţe,deplasarea și întoarcerea la locuința sa  şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile consecutiv,

 – să comunice schimbarea locului de muncă,

 – să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, potrivit instanței.

Toma Cuzin trebuie să plătească și cheltuielile judiciare, în valoare de 1.200 de lei. În urmă cu trei ani, el a fost prins de mai multe ori cu droguri, potrivit Fanatik.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button