ACTUALITATE

Funcția de șef  birou în instituțiile publice va dispărea

Last Updated on noiembrie 1, 2023 by Erceanu Ileana

De la 1 noiembrie, funcția de șef de birou dispare și instituțiile publice vor fi reorganizate.

Pentru a reduce cheltuielile instituțiilor, autorităților sau întreprinderilor publice, s-a stabilit, printr-o lege oficializată recent, aplicarea unor măsuri ce vizează desființarea posturilor vacante, reorganizarea structurilor și reducerea numărului de funcții de conducere.

În primul rând, Legea 296/2023, publicată recent în Monitorul Oficial, stabilește că, de la 1 noiembrie 2023, din lista funcționarilor publici de conducere dispare funcția de șef de birou.

Personalul încadrat în funcția publică de șef birou beneficiază de toate drepturile legale odată cu eliberarea din funcția publică, inclusiv prin ocuparea, în condițiile legii, a unei funcții publice de conducere ierarhic superioare corespunzătoare vechimii, studiilor de specialitate sau a unei funcții publice de execuție vacante corespunzătoare vechimii, studiilor de specialitate de comun acord cu conducerea entității publice din care face parte.

Dacă nu există o funcție publică vacantă corespunzătoare, postul ocupat de șeful de birou se transformă în funcție publică de execuție care corespunde studiilor de specialitate și vechimii în specialitatea funcționarului public de conducere, de regulă, la nivelul structurii de organizare din care a făcut parte acesta.

Au apărut noi cerințe pe care trebuie să le îndeplinească structura organizatorică a autorităților și instituțiilor publice:

– pentru constituirea unui serviciu este necesar un număr de minimum 10 posturi de execuție (înainte erau necesare minimum 7 posturi);

– pentru constituirea unei direcții este necesar un număr de minimum 20 posturi de execuție (înainte erau necesare minimum 15 posturi);

– pentru constituirea unei direcții generale este necesar un număr de minimum 35 de posturi de execuție (înainte erau necesare minimum 25 posturi).

Din moment ce funcția de șef de birou a dispărut, din lista stabilită de Codul administrativ dispar și cerințele pentru constituirea unui birou, care implica anterior un număr de minimum cinci posturi de execuție.

Odată cu desființarea funcției publice de șef birou, se desființează și structurile organizatorice care funcționează ca birouri. Personalul angajat în cadrul acestor structuri de birouri își păstrează drepturile salariale pe care le aveau la momentul desființării structurilor organizatorice de birouri și este preluat în alte structuri organizatorice, odată cu aprobarea unor noi organigrame.

Persoana care ocupă funcția publică de șef birou se menține în această funcție până la aprobarea noilor organigrame, state de funcții, regulamente de organizare și funcționare, păstrându-și drepturile salariale. Personalul încadrat în cadrul biroului exercită atribuțiile prevăzute în fișa postului și în regulamentul de organizare și funcționare până la data aprobării noilor organigrame.

Conform noii legi, măsurile privind reorganizarea structurilor funcționale ca urmare a aplicării prevederilor recente, inclusiv organigramele, statele de funcții, regulamentele de organizare și funcționare se aprobă, în condițiile legii, până la data de 31 decembrie 2023.

De asemenea, s-a stabilit desființarea posturilor vacante din instituțiile și autoritățile publice. Concret, posturile vacante din statele de funcții aprobate potrivit legii la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepția celor din cadrul unităților administrativ-teritoriale și subdiviziunilor acestora, se desființează. Această regulă se aplică în cazul instituțiilor și autorităților finanțate din bugetul de stat, cel al asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituțiilor publice autonome, în cazul celor finanțate din bugetele locale etc.

În același timp, noua lege vizează diminuarea ponderii funcțiilor publice de conducere în totalul funcțiilor la nivelul ordonatorului principal de credite de la 12% la 8% și limitarea funcțiilor de conducere la maximum 12% pentru celelalte entități publice finanțate din fonduri publice (din domeniile educație, sănătate, apărare națională, ordine publică și siguranță națională).

În continuare, pentru reducerea cheltuielilor legate de instituțiile publice, s-a stabilit diminuarea cu cel puțin 25%, până la data de 1 ianuarie 2024, a funcțiilor de demnitate publică de secretar de stat, consilier de stat/ subsecretar de stat/ vicepreședinte și a funcțiilor asimilate acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button