ACTUALITATE

Grupa sanguină ar putea apărea pe noile buletine

Last Updated on octombrie 6, 2023 by Erceanu Ileana

Noile cărți de identitate ale românilor ar putea afișa și grupa sanguină. Propunerea a trecut de primul vot, cel din Senat, iar inițiatorii susțin că aceste date ar fi extrem de folositoare în cazul victimelor accidentelor rutiere.

Dacă acest proiect de lege va trece și de Camera Deputaților, pe actele de intentitate ale românilor vor apărea, pe lângă informațiile obișnuite, precum nume, prenume, adresă sau CNP, și factorul RH, dar și grupa sanguină a posesorului.

Inițiatorii legii spun că aceste informații sunt vitale în cazul victimelor accidentelor rutiere sau pacienților care ajung în stare de inconștiență și fără aparținători în camerele de urgență ale spitalelor din România.

Dacă aceasta lege va fi adoptată, se revine la o practică de dinainte de 1989, atunci când pe actele de identitate ale românilor, cunoscute atunci ca buletine, erau trecute aceste date.

Proiectul de lege urmează să ajungă la dezbateri în Camera Deputaților, care este for decizional, apoi urmează să fie promulgat de Klaus Iohannis și publicat în Monitorul Oficial. Dacă legea va fi adoptată, se revine la o practică de dinainte de 1989, atunci când pe actele de identitate ale românilor erau trecute aceste date.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button