În perioada 02-04 august, pe raza Județului Mehedinți s-au manifestat 27 incendii
Dintre cele 27 de incendii, 25 au izbucnit la vegetație uscată și două la un depozit de lemne și o anexă gospodărească.
Pompieri militari și echipe ale serviciilor voluntare pentru situații de urgență au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins peste 260 hectare de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș, 35 hectare de litieră, 30 tone de gunoi menajer și 10 metri liniari de gard.
Pompieri militari fac apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate și să conștientizeze că un simplu incendiu de vegetație uscată se poate transforma într-un incendiu de proporții care afectează ecosistemul, poate genera pagube materiale majore, dar și pierderi de vieți omenești. În calea focului, animale precum aricii și broaștele țestoase, des întâlnite de pompieri pe timpul intervențiilor, nu au forță să se salveze și cad pradă flăcărilor.
Potrivit prevederilor legale, arderea miriștilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase este strict interzisă și constituie contravenții, sancționându-se cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 50.000 lei la 100.000 lei, pentru persoane juridice.
