Insula Șimian a fost igienizată înainte de evenimentul ADA-KALEH MON AMOUR
Last Updated on septembrie 8, 2022 by Erceanu Ileana

Consiliul Județean Mehedinți a făcut demersurile pentru ca Insula Șimian, unde, în anii ‘60 au fost strămutate cetatea Ada – Kaleh, mai multe vestigii, dar și cimitirul, să fie igienizată. Administrația Bazinală Jiu, care are drept de administrare asupra insulei, a reușit să îndepărteze vegetația din zona vestigiilor,
Asociația pentru Cultură și Tradiție „Anton Pann”, sub patronajul Ambasadei Turciei la București și Uniunea Democrată Turcă lansează la sfârșitul săptămânii, la Drobeta Turnu Severin, proiectul cultural “Ada Kaleh Mon Amour”, menit să readucă la viață prin muzică, povești și imagini memoria insulei dispărute a Dunării – Ada Kaleh.
“La invitația E.S., Doamna Ambasador Fusun Aramaz, am fost onorat să accept să fim parteneri în cadrul acestui proiect complex. Am fost plăcut surprins când am fost pe insulă pentru că am vrut să văd în ce măsură este pregătită pentru oaspeții noștri, iar pe această cale le mulțumesc directorului general al ABA Jiu, Răzvan Șerban și directorului SGA Mehedinți, Adrian Drăghici, pentru că au răspuns apelului nostru, deși a fost un procedeu foarte greu. Nu ne dorim să fie doar o vizită de agrement, ci vrem să fie baza unui parteneriat prin care să punem în valoare, din punct de vedere turistic, întreaga insulă!”, scrie președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, pe contul său de Facebook
Evenimentul de la sfârșitul săptămânii cuprinde vernisajul unei expoziții de fotografie de pe Insula Ada – Kaleh, proiecția unui film documentar și un concert susținut de “Ansamblul Anton Pann”, ce se vor desfășura la Muzeul Regiunii Porților de Fier.











