CROSUL SEVERINULUI EDIȚIA A II-A
Last Updated on septembrie 8, 2022 by Erceanu Ileana

Crosul va porni din fața Palatului Culturii „Teodor Costescu”, parcurge Bulevardul Dunării, trece pe lângă Cetatea Medievală.
După o pauză forțată de împrejurări, se organizează, în acest an, cea de-a II-a ediție a evenimentului “CROSUL SEVERINULUI”. Evenimentul sportiv se va desfășura sâmbătă, 17 septembrie, ora 10:00. Participarea este gratuită.
„Primii 500 de înscriși vor primi gratuit tricouri personalizate, iar toți cei care vor termina cursa vor fi medaliați. Crosul Severinului reprezintă un foarte bun prilej pentru a încuraja mișcarea fizică și vă aștept să petrecem o zi în aer liber, de la cei mici și până la cei mari, să ne bucurăm de timpul petrecut împreună”, a declarat primarul Severinului, Marius Screciu.
Toți severinenii și iubitorii de mișcare în aer liber sunt invitați să se înscrie prin transmiterea datelor personale (nume, prenume, vârstă) la adresa de e-mail biroulcomunicare@primariadrobeta.ro sau personal la Biroul Comunicare, Relații Externe, Promovare Imagine din cadrul Primăriei.