Întâlnire între generații la sediul Jandarmeriei Mehedinți
Last Updated on mai 30, 2023 by Erceanu Ileana
La sfârșitul primăverii, se sărbătorește Ziua Rezervistului Militar, eveniment dedicat cadrelor militare în rezervă sau retragere.
Cu această ocazie, marți, 30 mai, la sediul unității a avut loc o întâlnire cu fostele cadre ale unității, prilej pentru a le mulțumi pentru întreaga activitate desfășurată ca militari activi și de a-i asigura de continuitatea tradiției Jandarmeriei Române.
Foști comandanți, ofițeri, subofițeri, alături de cadrele inspectoratului, au avut parte de momente emoționante, nostalgii și amintiri, în care s-au rememorat realizări, fapte de arme și întâmplări din viața militară. În cadrul evenimentului, au fost conferite de către comanda unității, diplome de onoare în semn de respect și recunoștință pentru cei care au slujit cu abnegație, devotament și dăruire drapelul tricolor, de-a lungul întregii cariere militare.
În data de 31 mai 1864, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a fost adoptată „Legea asupra poziției ofițerilor”, primul act normativ care dă identitate, valoare și sens corpului cadrelor militare în rezervă.
În memoria acestui eveniment și în semn de respect pentru cei care au făcut din militărie profesia lor de o viață, Guvernul României, a instituit „ Ziua Rezervistului militar”, care se aniversează, în fiecare an, în ultima zi din luna mai.