INVESTIȚIE ÎN SIGURANȚA COPIILOR: DIGITALIZAREA NUMĂRULUI UNIC NAȚIONAL 119
Last Updated on august 19, 2026 by Erceanu Ileana

Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a participat astăzi, la Drobeta-Turnu Severin, la sesiunea de informare dedicată proiectului „Sistem Next Generation 119”, implementat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale.
Numărul unic național 119 este linia la care pot fi semnalate situațiile în care un copil este victima abuzului, neglijării, exploatării sau a oricărei forme de violență. Prin acest proiect, serviciul este modernizat și digitalizat, astfel încât astfel de cazuri să poată fi semnalate mai ușor, iar copiii să primească ajutor cât mai repede.
Consiliul Județean Mehedinți acordă o atenție deosebită protecției copiilor și sprijinirii celor aflați în situații vulnerabile, atât prin serviciile oferite de DGASPC Mehedinți, cât și prin investițiile realizate în infrastructura socială.
Este important ca fiecare copil aflat într-o situație dificilă să poată cere ajutor și să beneficieze la timp de sprijin și protecție, iar instituțiile cu responsabilități în acest domeniu să lucreze împreună pentru siguranța copiilor.
