Un nou aparat RMN la Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin
Last Updated on august 19, 2026 by Erceanu Ileana

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a primit noul aparat de rezonanță magnetică (RMN), o investiție importantă pentru creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților din Mehedinți.
Cu o valoare de 7.658.000 de lei, fără TVA, noul RMN este achiziționat cu fonduri de la Ministerul Sănătății .
„Pe această cale îi mulțumesc ministrului Alexandru Rogobete pentru că la vizita pe care a efectuat-o în noiembrie 2025 la Spitalul Județean de Urgență din Drobeta Turnu Severin a promis că va susține această investiție și a făcut-o! Contribuția Consiliului Județean Mehedinți a fost asigurată printr-un amendament la Legea Bugetului de Stat, depus și susținut în Parlament de senatorii PSD Mehedinți, Liviu Mazilu, Oana Buzatu și deputatul PSD Mehedinți, Chirilă Alin, pentru că în echipă suntem mai puternici și putem face mai mult bine județului Mehedinți.”, transmite președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.
Aparatul va fi montat la etajul I al Ambulatoriului de Specialitate, unitatea nouă construită de Consiliul Județean și dată în folosință în anul 2023. Este un echipament modern, conceput în jurul nevoilor pacienților și ale medicilor. Apertura generoasă de 70 cm oferă mai mult confort, inclusiv pacienților claustrofobi, supraponderali sau cu mobilitate redusă.
Tehnologiile bazate pe inteligență artificială permit obținerea unor imagini de înaltă calitate și precizie diagnostică, reducând în același timp timpul de scanare. Astfel, pacienții vor petrece mai puțin timp în aparat, iar capacitatea de efectuare a investigațiilor va crește.
Noul sistem beneficiază și de soluții digitale moderne:
*vizualizarea imaginilor și rezultatelor la nivelul întregului spital;
*teleradiologie;
*integrarea cu sisteme externe de inteligență artificială;
*notificarea medicilor pe telefon atunci când imaginile sunt disponibile în PACS;
*digitalizarea documentelor și a datelor pacienților;
*utilizarea tabletelor pentru consimțământul informat;
*portal pentru pacienți, prin care aceștia își pot accesa imaginile și rezultatele de pe telefon.
„Continuăm să investim în Spitalul Județean și în sănătatea mehedințenilor. Un act medical de calitate înseamnă medici bine pregătiți, infrastructură modernă și echipamente performante.”, continuă Aladin Georgescu. Noul RMN este încă un pas important în această direcție. Sănătate tuturor! !”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți Aladin Georgescu.
