ACTUALITATE

Iustum a participat la dezbaterea „Egalitate de șanse, pe bune”, organizată de Senatul României, prin Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități

Last Updated on mai 12, 2023 by Romeo Crismaru

La invitația Comisiei pentru Drepturile Omului, Egalitate de șanse, culte şi minorităţi din Senat, organizatia Iustum a participat, pe  8 mai a.c., cu ocazia Zilei Naționale a egalității de șanse, la dezbaterae ”Egalitatea de șanse, pe bune”.

Conferința a reprezentat un dialog real între reprezentanți ai autorităților publice centrale, ai organizațiilor care sprijină antreprenoriatul feminin, ai organizațiilor pentru drepturile femeilor, precum și reprezentanți ai societății civile.

„Este necesar să se adopte măsuri pentru încurajarea accesului femeilor la educație de nivel universitar, în domenii și profesii cu caracter predominant masculin, încurajarea creșterii ponderii femeilor în funcții cu grad decizional ridicat, promovarea egalităţii de gen ca factor esenţial al combaterii sărăciei, precum şi reducerea discriminării de gen în afaceri, a reducerii decalajului dintre România şi majoritatea statelor occidentale cu privire la rolul şi poziţia femeilor în societate și a diferențelor salariale dintre femei și bărbați, concilierea vieții profesionale cu viața de familie, prin dezvoltarea creșelor și măsuri pentru flexibilizarea timpului de lucru.”, a declarant Anca Dragu, președintele Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități.

Dezbaterile s-au concentrat pe promovarea drepturilor fetelor și femeilor, crearea unui grup de lucru pentru modificarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, identificarea măsurilor concrete pentru eliminarea barierelor normative pentru mamele minore și elaborarea unor politici de sănătate și finanțare pentru includerea serviciilor de diagnosticare, consiliere și tratament legate de menopauză, ca parte a asigurărilor medicale.

Participanții la eveniment au căzut de acord că se impune modificarea art.2 alin (4) din Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de șanse și de tratament între femei și bărbați, în scopul asigurării echilibrului de gen, creșterii gradului de implicare economică și încurajării inițiativei antreprenoriale a femeii în societate.  Respectivul text de lege va trebui să stipuleze ca instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale, civile şi militare, cu un număr de peste 20 de angajaţi, unităţile economice şi sociale, precum şi partidele politice, organizaţiile patronale şi sindicale şi alte entităţi nonprofit, care îşi desfăşoară activitatea în baza unor statute proprii cu un număr de peste 250/500 de angajaţi să aibă un angajat căruia să îi repartizeze, prin fișa postului, atribuții în domeniul egalității de șanse și de tratament între femei și bărbați.

„Suntem în anul 2023 și doar câteva instituții au desemnat persoane cu atribuții de gen în fișa postului. Tocmai de aceea, introducerea caracterului obligatoriu poate genera premisele unor progrese reale și transformarea acestei inovații legislative într-o instituție reală și nu doar formală”, a concluzionat senatoarea Anca Dana Dragu.

Diferențele de gen înregistrate de România în ceea ce privește participarea și accesul femeilor la viața economică și politică, ocuparea funcțiilor de management în mediul public și privat, nivelul de salarizare, accesul la finanțare start-upurilor fondate de femei, încă nu beneficiază de instrumente solide de măsurare și evaluare continuă.

În acest sens, dialogul s-a axat pe aplicabilitatea și vulnerabilitățile legislației aflate în vigoare, formularea de recomandări și propuneri în vederea îmbunătățirii ei și mecanismele necesare colaborării instituțiilor pentru respectarea echilibrului de gen.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button