Mai multe mașini Ford, rechemate urgent în service
Last Updated on iunie 7, 2023 by Erceanu Ileana
Ford Motor a declarat marţi că extinde şi emite o nouă rechemare pentru 125.000 de vehicule sport utilitare şi camionete, deoarece defecţiunile la motoare pot provoca incendii.
Rechemarea acoperă diverse SUV-uri Escape şi Lincoln Corsair şi camionete compacte Maverick din anii 2020-2023, cu motoare hibride de 2,5 litri sau hibride plug-in, conform unui document depus la Administraţia Naţională pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi.
Ford a spus că problemele izolate de fabricaţie a motoarelor pot cauza defectarea prematură a acestora şi, în acest caz, uleiul de motor sau vaporii de combustibil pot fi eliberaţi, crescând riscul de incendiu şi rănire.
Iniţial, Ford a rechemat 100.000 de vehicule Escape, Corsair şi Maverick în Statele Unite, în iulie 2022, după ce a identificat 23 de rapoarte la nivel global privind incendiu sau fum.
Ford a declarat marţi că are rapoarte despre cel puţin trei vehicule care au suferit incendii după ce au fost efectuate remedieri în cadrul rechemării din 2022 și a spus că noua remediere în cadrul retragerii este în curs de dezvoltare.
Ford a declarat săptămâna trecută că dealerii vor adăuga o siguranţă în linie circuitului de alimentare al senzorului de monitorizare a bateriei.
Sursa: Reuters