SOCIAL

MÂNCAREA VA DEVENI UN LUX

Last Updated on septembrie 30, 2022 by Romeo Crismaru

Se anunță noi majorări la aproape toate produsele și serviciile! Sunt vizate și alimentele, în special carnea și lactatele, dar și utilitățile, în special căldura. Până la finalul lunii următoare, coșul de cumpărături ar putea costa cu 46% mai mult.

Sunt previziuni din ce în ce mai sumbre în privința creșterii prețurilor la raft, până în luna noiembrie. Mai exact, toate produsele expuse la vânzare s-ar putea scumpi cu peste 40%. Pe lângă faptul că mâncarea va deveni un lux pentru tot mai mulți români, se scumpește și gigacaloria, acolo unde încălzirea orașelor se mai face încă în sistem centralizat. La Severin, spre exemplu, SPAET anunță un preț de 900 de lei pe gigacalorie.

Scumpirile vin pe fondul creșterilor de prețuri succesive materie primă, energie, la gaze, dar și la alte ingrediente sau materiale care intră în costurile unui produs alimentar. Au crescut enorm costurile pentru ambalaj, fie că discutăm de lapte, fie că discutăm de pungi pentru pâine, fie că discutăm de ambalaj pentru preparatele din carne, au crescut foarte mult costurile la transport. Scumpirile anunțate la lactate sunt de-a dreptul șocante: fermierii anunță că un kilogram de cașcaval va costa chiar și 100 de lei. Ministrul Petre Daea spune că nu avem motive reale de îngrijorare și îi acuză pe producători că vor să profite de criză, să se îmbogățească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button