SANATATE

Ministrul Sănătății trimite românii la medicul de familie

Last Updated on august 8, 2022 by Erceanu Ileana

Ministrul Sănătății cere românilor să se prezinte “cât mai repede” la medicul de familie pentru a primi rețeta pastilei de iod, necesară în caz de incident nuclear. Doar persoanele de până în 40 de ani vor primi acest medicament, el fiind considerat periculos pentru persoanele care au peste această vârstă.

“Distribuţia pastilelor de potasiu este perfect funcţională, îndemn pe toată lumea, toate persoanele cu vârsta de până la 40 de ani să se prezinte cât mai repede la medicul de familie de la care trebuie să primească prescripţia şi avem 2.500 de farmacii în toată ţara de unde îşi pot ridica în mod gratuit aceste pastile. Deci este un sistem perfect funcţional, este important ca oamenii să apeleze la sistemul pe care noi am reuşit să-l punem la punct”, a declarat luni ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, răspunzând la o întrebare a jurnaliștilor.

Populația de peste 40 de ani nu primește rețeta de iodură de potasiu, medicamentul fiind considerat periculos pentru cei care au peste această vârstă.

Distribuția pastilelor de iodură de potasiu a început de câteva săptămâni, dar ministrul Sănătății a considerat necesar să dea acum acest semnal, fără a preciza foarte clar motivul. În ultimele zile au existat însă bombardamente la Centrala Nucleară de la Zaporojie (aflată în sudul Ucrainei, la câteva sute de kilometri de granița cu România)

Potrivit ministrului, listele cu farmaciile care distribuie pastilele de iodură de potasiu sunt disponibile la Ministerul Sănătăţii  şi la Direcţiile de Sănătate Publică din teritoriu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button