Modificări majore la Enel
Last Updated on aprilie 10, 2024 by Erceanu Ileana
Site-ul oficial și aplicația pentru index nu vor mai fi disponibile.
Compania Enel anunță modificări majore ce include schimbarea numelui, site-ul vechi nu va mai fi disponibil și nici aplicația de trimitere a indexului de consum.
Enel a transmis o informare către toți consumatorii printr-un comunicat emis de companie, precum că va renunța treptat la numele Enel, odată cu preluarea de către PPC.
Cealaltă modificare făcută de companie privește aplicația MyEnel, unde consumatorii transmit indexul, dar și site-ul oficial. Conform comunicatului, aplicația va fi indisponibilă începând cu data de 9 aprilie, ca urmare a pregătirii trecerii la noul site și la noua aplicație mobilă.
Însemnând că utilizatorii nu vor mai putea transmite indexul decât prin telefon, iar cei care nu fac acest lucru vor plăti o estimare. Acest lucru însemnând că, începând cu 10 aprilie, cei care accesează site-ul vechi vor fi redirecționați către www.ppcenergy.ro.
Numărul de telefon al serviciului de relații cu clienții rămâne neschimbat. Astfel, pentru a intra în contact cu un consultant PPC Energie Muntenia sau PPC Energie, clienții pot suna la 021.9977 (număr cu tarif normal, apelabil din România și străinătate) în intervalul 8:00 – 20:00, de luni până vineri.
Ca urmare a finalizării achiziției operațiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienți, iar capacitatea sa totală instalată de producție de energie din surse regenerabile; energie hidroelectrică, eoliană și fotovoltaică ce crește la aproximativ 4,4 GW.