EVENIMENT

Moment solemn la ISU Mehedinți. Colonelul Dragomir predă comanda!

Last Updated on ianuarie 18, 2023 by Romeo Crismaru

După cei peste 32 de ani de activitate militară de excepție, în care și-a pus experiența, priceperea și devotamentul în sprijinul semenilor, inspectorul-șef al ISU Mehedinți, colonelul Florentin Dragomir a trecut în rezervă. Un emoționant ceremonial de predare a drapelului de luptă a marcat evenimentul solemn.

Timp de peste 32 de ani a acționat prompt și cu devotament în sprijinul semenilor, intervenind la situații de urgență, unele aproape imposibile și salvând viața oamenilor. A asigurat managementul eficient al situațiilor de urgență, la comanda ISU Mehedinți și a contribuit la dotarea și perfecționarea activităților de urgență. Astăzi, însă, colonelul Florentin Dragomir a trecut în rezervă, pentru a se bucura de o pensie binemeritată, pe care i-o dorim cât mai lungă. Colonelul a predat comanda instituției, trecând de cealaltă parte a baricadei, pentru a se bucura de libertatea conferită de noul statut.

Comanda ISU Mehedinți a fost preluată de prim-adjunctul inspectorului șef domnul colonel Marius-Cristi GOGÎLTAN, care a ocupat această funcție din anul 2017, mai întâi prin împuternicire, apoi prin numire, ca urmare a promovării unui concurs.

Ceremonialul militar s-a desfășurat, în prezența reprezentantului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, colonelul Gabriel DRAGU, a edililor autorităților județene și locale, dar și a șefilor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a reprezentanților instituțiilor cu rol în gestionarea situațiilor de urgență.

Activitatea fostului inspector șef al ISU Mehedinți a fost apreciată de toți cei prezenți, care și-au exprimat convingerea că noua conducere va continua cu același entuziasm, profesionalism și devotament nobila misiune în sprijinul semenilor.

Militar de carieră, colonelul Florentin Dragomir, a ales să îmbrace haina militară încă de la 14 ani, concentrându-și eforturile pentru a deveni ofițer. Permanenta preocupare pentru însușirea cunoștințelor și pregătirea temeinică l-au ajutat să-și împlinească acest vis în anul 1990, după ce a fost admis la Institutul Militar de Transmisiuni din Sibiu.

Cariera militară a prins contur în anul 1993, când a fost numit ofițer specialist – transmisiuni la Unitatea Militară Lugoj, unde și-a desfășurat activitatea timp de cinci ani, ulterior fiind transferat la Inspectoratul Județean de Protecție Civilă Mehedinți, unde a mai profesat șase ani.

Începând din anul 2004, de la înființarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Drobeta” al județului Mehedinți, colonelul Dragomir Florentin a avut o ascensiune în carieră, devenind șeful Centrului Operațional, în anul 2007, ulterior prim-adjunct al inspectorului șef, iar din 31.12.2016 a ocupat cea mai înaltă funcție, aceea de inspector șef.

Anii în care s-a aflat la conducerea inspectoratului au fost caracterizați de o susținută și continuă dezvoltare instituțională, bazată pe profesionalism, armonie și echilibru.

Fiind o fire autodidactă și având tot timpul o atitudine deschisă, comandantul a reușit să coordoneze două proiecte europene importante pentru instituție, contribuind semnificativ la dotarea cu tehnică modernă și echipamente de intervenție fiabile, dar și la consolidarea relațiilor de colaborare cu instituțiile partenere.

La trecerea într-o nouă etapă a vieții, pensionarea, întregul colectiv al ISU Mehedinți i-a transmis recunoștința și respectul pentru deosebita implicare și profesionalismul manifestat, urându-i să aibă parte de sănătate, liniște sufletească și puterea de a oferi mereu dragostea, aprecierea și ajutorul, atât familiei – celula de bază a societății, cât și apropiaților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button