SOCIAL

Noi precizări legate de pensii

CNPP a făcut noi precizări legate de noua lege a pensiilor. Cine le poate cumula cu alte venituri.

Pe lista noutăților se află și detaliile legate de cumulul pensiei cu alte venituri și ce se întâmplă cu stagiul de cotizare realizat în regim de cumul. 

Concret, cei care realizează venituri din activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, le vor putea cumula cu pensia. Vizați vor fi și pensionarii care încasează venituri din activități realizate în calitate de prestator casnic,  pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor. Astfel, indiferent de gradul de invaliditate, aceștia vor putea cumula pensia cu alte venituri. În schimb, noua regulă nu va fi valabilă pentru soț supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

Există și cazuri în care pensia nu se poate cumula cu alte venituri realizate. Este vorba despe cei care au ieșit la pensie anticipat.

Nici persoana care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor susmenționate. Nu poate cumuli aceste venituri cu pensia.

„Stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate”, se arată în anunțul făcut de Casa Națională de Pensii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button