ACTUALITATE

NU SE OPREȘTE FURNIZAREA APEI POTABILE!

SECOM a decis să nu mai oprească apa potabilă în municipiu, așa cum anunțase imediat după aparițiia semnelor de poluare a fluviului Dunărea. Anunțul este făcut într-un comunicat de presă al operatorului de apă-canal, dar și pe pagina de socializare a primarului Marius Screciu. În câteva ore, la market-uri s-au vândut cantități mari de apă.

„Datorită unor semne de poluare pe fluviul Dunărea, pentru scurt timp s-a decis oprirea stației de captare pentru protecția echipamentelor, furnizarea apei potabile continuând normal din rezervele deținute de Secom. În acest moment, stația de captare a fost repornită și distribuția apei potabile se desfășoară în regim normal”, se arată în comunicatul SECOM SA.

Poluarea a fost produsă, potrivit primelor verificări, datorită unei scurgeri de ulei de la Hidrocentrala Porțile de Fier I, hidrocentrală care, deși retehnologizată, are o serie de probleme care apar frecvent în ultimii ani la turbine, transformatoare și diverse echipamente.

În cele câteva ore scurse între cele două anunțuri ale SECOM, severinenii au cumpărat cantități mari de apă plată de la magazine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button