EVENIMENT

Oierii din toată țara se reunesc duminica aceasta la Sărbătoarea ”Țurcana – Regina Munților”

Last Updated on septembrie 22, 2022 by Erceanu Ileana

Oierii din toată țara se reunesc duminica acesta, pe 25 septembrie, la Sărbătoarea ”Țurcana – Regina Munțilorț”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XVII-a ediție, se ține și în acest an în aceeași locație binecunoscută: satul Costești, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara.

O sărbătoare națională care reușește în fiecare an să aibă o participare record. Iar ediția de anul acesta nu se lasă mai prejos, fiind anunțată o prezență numeroasă atât din partea vizitatorilor, dar mai ales a crescătorilor care își vor expune berbeci și mioare din toate subrasele Țurcanei.

Această sărbătoare  este organizată de Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara, prezidată de Dumitru Andreșoi. Organizația conduce și o carte de rasă pentru rasa Țurcană, un program de ameliorare și coordonează controlul oficial al performanțelor pentru ovinele membrilor crescători.

Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia Hunedoara este afiliată Asociației Forța Fermierilor care invită toți crescătorii de animale să participe duminică, 25 septembrie, la Sărbătoarea oieritului românesc – ”Țurcana – Regina Munților”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button