ACTUALITATE

Polițiștii rutierii au depistat mai multe nereguli în trafic

Last Updated on septembrie 21, 2023 by Erceanu Ileana

În ultimele 24 de ore, poliţiştii mehedințeni au acţionat în tot județul, pentru prevenirea și descurajarea oricăror fapte antisociale.

Polițiștii rutieri au desfășurat activități pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor psihoactive, precum și sancționarea oricăror abateri de la normele legale constatate în trafic.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 231 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 67.970 lei.Totodată, pentru încălcarea normelor rutiere au fost reținute 20 de permise de conducere și retrase 10 certificate de înmatriculare.

La data de 20 septembrie, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Cujmir au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 36 de ani, conduce un tractor pe drumul public fără a deține permis de conducere și este posibil să fie și sub influența băuturilor alcoolice.

La fața locului s-au deplasat un echipaj de poliție care a identificat persoana în cauză în timp ce conducea un tractor în localitatea Salcia, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor  de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 21 septembrie, polițiștii din cadrul Secției  Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, un bărbat de 23 de ani, din comuna Carpen, județul Dolj, în timp ce conducea un  autoturism pe DJ 561 A, în localitatea Oprișor, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, suspendată. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Persoana care conduce un autovehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive ori fără permis de conducere și comite un accident de circulație, soldat cu decesul victimei, va fi condamnată la închisoare cu executare, fiind eliminată posibilitatea condamnării cu suspendarea executării pedepsei în astfel de cazuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Check Also
Close
Back to top button