Pompierii voluntari din șapte județe se întrec pentru calificarea la faza naționalăfaza na
Last Updated on iulie 6, 2023 by Erceanu Ileana
Pompierii voluntari din Bâcleș își arată îndemânarea la Concursul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, desfășurat în Slatina.
Mehedinți, Caraș-Severin, Dolj, Gorj, Olt, Hunedoara și Vâlcea. Județul Mehedinți este reprezentat de echipajul comunei Bâcleș – serviciul voluntar și de echipajul MinPrest Mehedinți – serviciul privat.
Este vorba despre Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, care, zilele acestea, participă la Concursul Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență – faza interjudețeană, care se desfășoară în Slatina. Pompierii civili din județul nostru sunt susținuți de reprezentanții administrației locale, care sunt prezenți în Slatina, alături de salvatorii de vieți.
Concursul este organizat de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Matei Basarab” al judeţului Olt, cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt şi Primăriei Municipiului Slatina. Pompierii civili își vor demonstra abilităţile prin parcurgerea a trei probe practice – pista de îndemânare și viteza, cu obstacole, pe 100 metri, ştafeta 4×100 metri și dispozitivul de intervenţie.
La finalul competiţiei, vor fi premiate cele mai performante loturi, iar echipajul, care se va clasa pe locul întâi, va participa la faza națională, ce se va desfășura în județul Mureș, în perioada 5-7 august, competiţie în care se întrec cei mai buni pompieri civili din țară.
Festivitatea de deschidere a competiţiei a avut loc la Complexul Sportiv „1 Mai” din Slatina, în prezenţa comenzii Inspectorului pentru Situații de Urgență Olt şi a reprezentanţilor Instituției Prefectului, Consiliului Judeţean şi Primăriei Slatina, astăzi, începând cu ora 08.30.
Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bâcleș este unul dintre cele mai performate de la nivelul județului nostru, an de an, participând la astfel de competiții, calificându-se, în repetate rânduri, la fazele naționale ale acestor concursuri. În comuna Bâcleș, pe lângă pregătirea temeinică a pompierilor voluntari, aceștia sunt sprijiniți de administrația locală, prin achiziția de echipamente performante.